„Nu văd de ce ar trebui să renunțăm la această candidatură pentru că este criticată. Foarte bine! Sunt oameni care o critică. Noi suntem foarte atenți la toate criticile, cu mici observații. Pe de o parte vedem că este criticat de colegi din societatea civilă (…), pe urmă este acuzat de tot felul de lucruri fără dovezi”, a declarat copreședintele PNL Vasile Blaga, într-o conferință de presă la Iași.
Vasile Blaga a spus că Marian Munteanu nu poate schimba linia politică a PNL așa cum s-a vehiculat în presă.
„Vezi, Doamne, ar schimba linia politică a partidului. Am văzut și aberația asta în presă, ca și cum partidul ăsta este de ieri, nu de 140 de ani și un om, oricare ar fi el, ar putea schimba linia partidului. Ca și când partidul ăsta nu ar avea peste 1.000 de oameni numai în Consiliul Național de Coordonare. Copilării de genul acesta. Așa e în viață!”, a mai spus Vasile Blaga.
Blaga a mai spus că liberalii nu și-ar fi dorit să facă o altă nominalizare la PMB, însă, retragerea lui Ludovic Orban nu le-a dat de ales.
La rândul său, copreședintele PNL Alina Gorghiu a afirmat că PNL nu a negociat cu Nicușor Dan sau Ciprian Ciucu o candidatură la PMB cu susținerea PNL.